Coliere din Pietre Semiprețioase

Utilizarea cristalelor în timpuri străvechi ca amulete și talismane a fost evidențiată în multe înregistrări antice, iar unii savanți au acceptat că credința în eficiența magică a rocilor a dat un impuls folosirii lor ca obiecte de podoabă personală.

Desigur, este foarte dificil să se demonstreze sau să se respingă o astfel de teorie, deoarece, chiar și în cazul celor mai vechi texte, trebuie să avem în vedere că acestea nu reprezintă cât de puțin condițiile primitive și că multe mii de ani trebuie să fi trecut înainte ca oamenii să poată atinge gradul de civilizație necesar pentru a produce chiar și cea mai simplă literatură.

Fetișismul în toate formele sale depinde de o concepție imperfectă a ceea ce constituie viața și existența conștientă, astfel încât voința și gândirea sunt atribuite obiectelor neînsuflețite.

Putem observa acest lucru în cazul animalelor și al copiilor foarte mici, care văd fiecare obiect în mișcare ca fiind înzestrat cu viață.

În cazul purtării de coliere din pietre semiprețioase se pare că cele despre care se presupunea că sunt locuința spiritelor, bune sau rele, au fost alese, deoarece forma lor naturală se asemăna cu un animal sau o parte a corpului uman.

Pe de altă parte, alegerea cristalului s-a datorat cel mai probabil atracției exercitate de culorile strălucitoare față de ochiul privitorului și dorinței acestuia de a arăta ceva distinctiv care ar aduna atenția și admirația pentru purtător.

Această tendință trece prin regnul animal superior și funcțiile sale servesc drept bază pentru teoria selecției naturale.

Se pare că avem aici o probabilă explicație adevărată a motivului colectării, păstrării și purtării de cristale.

Deoarece aceste obiecte sunt imobile, cu greu ar impresiona mintea unui om primitiv cu ideea că sunt vii; masa lor nu a fost impresionantă, de asemenea pietrele mari și formele lor cristaline nu prea semănau cu nicio formă de viață cunoscută.

Prin urmare, putem spune chiar că singura lor atracție a fost culoarea și strălucirea lor.

Ce efect au calitățile fiecărui pandantiv din pietre semiprețioase asupra senzației vizuale a omului primitiv poate fi intuit din efectul pe care astfel de obiecte îl au asupra nou-născuților.

Bebelușul nu se teme de obiectul mic și strălucitor colorat care i se arată, și nerăbdător va întinde mâna ca să-l prindă, să-l țină și să contemple această piatră viu colorată.

Fiind destul de pasiv și ușor de manevrat, nu există nimic care să sugereze o forță ascunsă care să poată răni și, prin urmare, nu are ce să interfereze cu senzația plăcută generată de nervul optic prin jocul culorii. În această admirație naivă pentru ceea ce este strălucitor și colorat, copilul reprezintă fără îndoială pentru noi atitudinea mentală a omului primitiv.

Coliere din Pietre Semiprețioase – La începuturi

Probabil că primele obiecte selectate pentru înfrumusețarea personală sunt cele care se înșirau ușor sau se legau între ele, de exemplu, anumite scoici perforate și semințe strălucitoare; cristale mai moi, care pot fi ușor găurite cu cele mai simple instrumente, au fost probabil următorul pas, în timp ce cristalele mai dure trebuie să fi fost folosite ca jucării frumoase mult timp înainte de a putea fi adaptate pentru a fi utilizate ca ornament.

Fără îndoială, când aceste obiecte au fost purtate cândva, a existat o tendință de a atribui anumite evenimente influenței și puterii lor, dând astfel naștere la o credință în eficacitatea lor și, în final, la credința că erau locuința spiritelor puternice.

În aceasta, ca și în multe alte lucruri, aprecierea inițială și instinctivă a omului a fost cea mai adevărată și au fost necesare secole de iluminare pentru a ne readuce la iubirea față de coliere din pietre semiprețioase tocmai datorită frumuseții lor estetice.

De fapt, chiar și astăzi, putem vedea puterea credinței superstițioase în cazul opalului, pe care unele persoane mai fricoase încă le mai este teamă să-l poarte, deși până acum trei sau patru secole s-a crezut că această piatră combină toate virtuțile diferitelor cristale colorate, nuanțele care sunt unite în lumina ei strălucitoare.

Dovada că obiectele strălucitoare și colorate sunt atrăgătoare în sine și colectate și au fost păstrate mai întâi de oameni primitivi doar din acest motiv, se poate găsi în faptul că unele păsări, precum pasărea grădinar din Australia, seamănă cu corbii noștri, după ce și-au clădit pergole frumoase, presar podelele cu pietricele colorate, astfel dispuse încât să sugereze o podea de mozaic. Oasele, scoicile, penele și pietrele au fost acumulate la intrarea în foișor, care sunt adesea sunt purtate de la distanțe lungi, ceea ce dovedește că păsările nu au ales aceste elemente la întâmplare.

Este ciudat că atracția exercitată asupra simțului vederii de către tot ceea ce este strălucitor și colorat, care în același timp este ușor portabil și poate fi manipulat sau purtat, trebuie neglijată de cei care sunt pregătiți să pretindă că toate ornamentele de acest tip au fost inițial selectate și conservate doar sau în principal din cauza presupuselor lor calități ca talismane.

Coliere din Pietre Semiprețioase – Mijloc de Protecție

Popularul derivat al cuvântului „amuletă” din cuvântul arab liamalat, înseamnă ceva căruia i s-a dat drumul să atârne sau să fie folosit, nu este acceptat de cei mai buni savanți arabi și pare a fi de origine latină, în ciuda faptului că nu poate fi dată o origine satisfăcătoare a etimologiei.

Utilizarea cuvântului ”amuletă” de Pliniu indică faptul că acest termen nu s-a referit întotdeauna la un obiect purtat de om, deși ulterior a căpătat acest sens.

Etimologia veche dată de Varo (118-29 î.Hr.). , care derivă cuvântul ”amuletă” din verbul ”amoliri” – a scoate, a alunga, este posibil să nu fie pe deplin în conformitate cu filologia modernă, dar totuși avem un motiv pentru care să presupunem acest lucru, deoarece amuletele purtate sub forma de coliere din pietre naturale cu siguranță se credea că țin pericolele departe sau chiar le distrug.

Talisman însă, cuvântul, care nu este folosit în vremurile clasice, provine, fără îndoială, de la arabul tilsam, care la rândul său este derivat din greacă și semnifică o inițiere sau o vrajă.

Se observă că în cea mai timpurie epocă de piatră nu a existat nicio urmă de idoli sau imagini; arta în această perioadă a fost în întregime păgână [profană].

Cu toate acestea, în epoca de piatră ulterioară, idei destul de diferite au dobândit o putere ascendentă, deoarece majoritatea obiectelor de artă plastică descoperite până acum au o semnificație religioasă. Acest lucru provine, evident, din noțiunea că orice imagine a unui obiect viu absoarbe ceva din esența obiectului însuși, iar acest concept, deși primitiv, implică încă un grad de dezvoltare.

Această regulă se aplică în special amuletelor care au fost realizate la fel de frumos pe cât le-a permis arta primitivă, astfel încât acestea să poată deveni potrivite pentru locuire de către spirite binevoitoare despre care se credea că le însuflețesc și le fac eficiente.

Pandantiv din Pietre Semiprețioase – Credința în Puterea lor

Un idol sau talisman destul de interesant din Huillow, Noua Caledonie, a fost descoperit în colecția domnului Gillioli. Este o piatră care are o asemănare naturală primitivă cu forma umană.

Este ușor de înțeles că un astfel de obiect a fost considerat locuința unui anumit spirit, deoarece astfel de formațiuni naturale ciudate au fost percepute ca un fel de reverență superstițioasă de către oameni mult mai civilizați decât nativii din Noua Caledonie.

În Evul Mediu și chiar până în secolul al XVII-lea, în calitățile mistice ale noilor podoabe care acum intrau la modă și anume coliere din pietre naturale credeau și clasele superioare și inferioare, și prinți și țărani, și savanți și ignoranți.

Cu toate acestea, exista uneori o notă de scepticism, ca în celebrul răspuns al șefului de curte al împăratului Charles V, la întrebarea: „Care este puterea turcoazului?” „De ce”, a răspuns el, „dacă se întâmplă să cădeți dintr-un turn înalt în timp ce transportați piatra, aceasta va rămâne intactă”.

Doctrina compasiunii și antipatiei exprimă credința că substanța anumitor pietre este supusă schimbării din cauza stării de sănătate sau chiar de gândurile purtătorului.

În caz de boală sau apropiere de moarte, strălucirea pietrelor se întunecă, altfel culorile lor strălucitoare s-ar întuneca, iar infidelitatea sau falsitatea ar provoca, de asemenea, fenomene similare.

Epoca actuală ne-ar putea arăta aproape cât mai multe exemple de credință în talismane și amulete sub formă de coliere din pietre semiprețioase la fel ca în orice epocă din trecut, dacă oamenii sunt dispuși să-și profeseze adevăratele credințe.

Cu toate acestea, le este rușine de afecțiunea lor pentru astfel de obiecte și nu reușesc să vadă că, contrar tuturor prostiilor și superstiției care se poate exprima în acest fel, există un sens mai profund în aceste talismane decât prima impresie.

Putem fi tentați să zâmbim atunci când ni se spune că mulți dintre soldații din Războiul Austro-Prusian din 1866 purtau, printre altele, pandantive pentru protecție și că Marele Mareșal Canrobert a avut încredere pentru protecție în o amuletă în timpul campaniei din Crimeea. În timpul războiului ruso-japonez, armata rusă a fost asigurată cu amulete, medalii religioase sau fotografii, care au primit o virtute specială prin binecuvântarea preoțească.

Când Trecutul Vorbește

Cele mai vechi formule magice care ne-au supraviețuit sunt cele ale sumerienilor, fondatorii civilizației antice din Babilonia.

Unele dintre ele conțin referințe la utilizarea de coliere din pietre semiprețioase pentru protecție.

Un text mitologic babilonian interesant prezintă zeitatea solară Ninib, fiul lui Bell, ca determinând soarta diverselor pietre, pronunțând o binecuvântare sau blestem asupra lor.

De exemplu, dolomita a fost binecuvântată și declarată ca material adecvat pentru statuile regilor, în timp ce o substanță numită piatră elu a fost blestemată și declarată improprie pentru lucru și sortită să se destrame. Alabastrul a fost favorizat de Dumnezeu, dar calcedonia i-a provocat furia și a fost respinsă.

Aceste inscripții asiriene sumeriene menționează și două pietre, aban rame și aban la rame, „Piatra dragostei” și „Piatra urii”.

În mod evident, se considera că aceste pietre trezesc una sau alta din aceste pasiuni contradictorii în inimile celor care le poartă și pot fi comparate cu pietrele amintirii și uitării din Gesta Romanorum.

Mumia unei tinere a fost găsită într-o înmormântare antică egipteană din Sheh Abd el-Kurna, săpată de Pasalaku. Nu numai că ornamentele bogate care îi decorau corpul indicau că aceasta a fost de origine nobilă, dar a fost, de asemenea, evident că trebuia să fi fost extrem de frumoasă după forma și trăsăturile sale și trebuie să fi murit și tânără.

Părul ei era împletit artistic și decorat cu douăzeci de agrafe din bronz. În părți erau așezate pandantive din pietre semiprețioase, iar la gât aveam o piesă remarcabilă, cu numeroase pandantive reprezentând zeități și simboluri sacre.

Erau, de asemenea, două coliere mai mici cu mărgele, lapis lazuli și carneol; două podoabe mari atârnau de urechile ei și un scarabeu stătea pe degetul arătător al mâinii drepte; o centură de aur legată în jurul taliei ei. În sarcofag se găsea o oglindă de bronz de culoare galben-auriu și trei vaze de alabastru, una care conținea încă balsam sau parfum și cealaltă galenită (sulfură de plumb) care se folosea ca machiaj pentru ochi, precum și un mic creion de abanos pentru a fi aplicat.

Toate aceste obiecte se află acum în colecția egipteană a Muzeului Berlinului și aparțin probabil perioadei din dinastia a XVIII-a, în jurul anului 1500 î.Hr. Un colier din pietre semiprețioase din vremea Vechiului Imperiu (cca. 3500 î.e.n.) și care poartă ca ornament principal un pandantiv natural, realizat în formă de ibex, a fost găsit de Orient-Gesellschaft german în Abysur el-Melek în 1905. Acest colier, ale cărui piese au fost găsite la gâtul unui trup, probabil al unui tânăr, este compus din bile rotunjite și inelare din carneol și scoici, precum și fragmente plate, perforate de almandină.

Figura ibex sugerează o comparație cu formele de animale și păsări care s-au găsit în mormintele indiene din Arizona și New Mexico și ar fi putut avea calitatea de fetiș, sau cel puțin un talisman, conceput pentru a-și proteja purtătorii de rele.

Coliere din Pietre Semiprețioase – Răspândire și Semnificație

Faptul că în Egipt a existat o puternică tendință de a folosi o piatră anume pentru o amuletă este consemnat în capitole speciale din Cartea morților.

Acest lucru este valabil și pentru amulete de anumite forme.

De exemplu, tetiera populară la vremea respectivă era de obicei făcută din hematit, la fel ca și cadru de tâmplărie. În bogata colecție a Muzeului Cairo se pot găsi 47 în formă de inimă, dintre care nouă sunt carneol, patru din hematit, două de lapis lazuli și două de porfiră verde și jasp verde.

Amuletele de formă animală sunt abundent reprezentate în această colecție, constituind o mare varietate de membri ai regnului animal, cum ar fi hipopotam, crocodil, leu, taur, vacă, iepure, maimuță cu cap de câine, pisică, câine (oarecum îndoielnic), șacal, arici, broască, șoim, cobra și un pește, se mai poate adăuga pe listă un berbec cu patru capete și un sfinx cu cap de berbec.

Una dintre aplicațiile speciale ale podoabelor colierelor de pe vremea aceea, era pentru marinari, deoarece în cele mai vechi timpuri, în special cei care ieșeau pe mare cu navele aveau nevoie de protecție împotriva furiei forțelor naturii atunci când se îmbarcau pe micile lor nave cu pânze.

Un fragment dintr-un lapidar grecesc, scris probabil în secolul al III-lea sau al IV-lea d.Hr., oferă o listă de șapte amulete special adaptate în acest scop.

Numărul poate sugera o conexiune cu zilele săptămânii, iar cristalele pot fi considerate cel mai eficiente atunci când sunt utilizate în zilele corespunzătoare.

În primul au fost așezate granat și calcedonie; această amuletă îi proteja pe marinari de înec. Cel de-al doilea avea fiecare dintre cele două tipuri de adamit, unul – macedonean, asemănător cu gheața (probabil că era un cristal de rocă), în timp ce celălalt, indian, cu o tentă de argint, ar fi fost corundul nostru; cu toate acestea, piatra macedoneană a fost considerată mai bună.

Al treilea pandantiv din pietre semiprețioase era beriliu, „transparent, lucios și verde marin”; acesta alunga frica.

Al patrulea avea piatra droups, „albă în centru”, probabil un fel de agat, considerat un apărător împotriva deochiului.

Un coral a fost plasat în a cincea amuletă, care urma să fie atașată la prova navei; el proteja vasul de vânturi și valuri în toate apele.

Pentru a șasea amuletă, a fost aleasă piatra ophiokiolus, cel mai probabil un tip de agată în dungi, deoarece se spunea că ar fi fost presărată cu fâșii ca corpul șarpelui; cine purta acest lucru, nu avea nevoie să se teamă de oceanul furtunos.

A șaptea și ultima dintre aceste amulete marine a purtat o piatră numită opsianos, un material aparent rășinos sau bituminos, probabil cu o culoare roșie strălucitoare; provenea din Frigea și Galatia, iar amuleta în care a fost amplasată este o protecție deosebită pentru oricine călătorește pe mare sau pe râu.

Coliere din Pietre Semiprețioase – Lupta cu Răul

Tratatele antice despre arta magică au arătat că utilizarea amuletelor era considerată necesară pentru cei care îndrăzneau să provoace spiritele întunecate ale lumii interlope, deoarece fără protecția oferită de ele, magul risca să fie atacat de aceste spirite.

Unul dintre aceste texte oferă instrucțiuni pentru pregătirea unei amulete sau a unui phlacterion pentru cei care se angajează în acest demers; acest lucru necesită selectarea unui magnetit „cu miros bun” și să fie tăiat în formă de inimă și gravat cu figura Hecate.

Se crede că o amuletă care conține diamant, rubin, smarald, perlă și coral combină efectele de protecție ale diferitelor zeități care le prezidează și ar trebui să prelungească viața purtătorului.

Uneori, aceste cinci pietre princiare sunt învelite în hârtie care conține numele zeităților respective, la care se adaugă numele lunii și cele ale celor douăzeci și șapte de constelații sau case ale lunii. Se crede că o astfel de amuletă, atârnată la intrarea unei case, asigura protecția rezidenților.

În limba mexicanilor antici, sângele era numit chalchiuhatl, sau „apa de pietre prețioase”, ca chintesența a ceea ce era considerat cel mai valoros lucru.

Deși astfel de denumiri poetice sunt astăzi expresii ale vorbirii, printre popoarele primitive acestea au avut o importanță mai mare și este probabil ca aztecii și alte popoare să fi crezut că purtarea de coliere din pietre semiprețioase îmbogățește sângele și astfel promovează sănătatea și energia, deoarece „sângele este viață”.